Vinul Casei

Vinul casei. Aceeasi problema nerezolvata. De peste 20 de ani, in Romania, aceasta denumire ne indica vinuri proaste, fara identitate, chiar greu de baut. De ce?

Nu are rost sa ne ascundem dupa degete. Revista HRB Expert este una dedicate celor care lucreaza in“sector”. Asadar, vorbim intre noi…

Problema vinului casei nu e noua, a fost dezbatuta, s-au dat rezolvari ipotetice, s-au pronuntat sentinte, s.a.m.d. Motivele pentru care, aproape fara exceptie, “vinul casei” este de slaba calitate (sau, cateodata, cu foarte putine legaturi de definitie cu vinul) sunt diverse: lipsa unui furnizor “serios”; dificultatea de a gasi un vin ieftin si bun; nestiinta de a pastra un vin; lipsa de moralitate a (si aici incepe un sir lung…) producatorului, intermediarului, transportatorului, gestionarului, ospatarului si, de ce nu, a consumatorului care, in loc sa bea linistit un otet la pret de vin, mai are si pretentii…Deci oricine altcineva, mai putin cel care face achizitia.

Da, stim cu totii acest folclor.

Ne-am intalnit cu situatii asemanatoare, am cunoscut oameni care nu au respect nici pentru client,nici pentru vin, poate am incercat sa remediem aceasta trista realitate.

Doar pentru a va confirma ca lucrurile inca nu merg bine nici in tara, va povestesc o experienta turistica uluitoare, cu incursiuni gastronomic extraordinare, petrecuta la sfarsit de vara, in Bucovina.

Taram bogat, binecuvantat, cu peisaje greu de egalat, Bucovina pastreaza, prin oamenii ei, obiceiuri si traditii valoroase, o bucatarie cu retete pline de savoare.

Cu putina insistenta, ba chiar cred cu putina incapatanare, treci de “pojghita” ofertei turistice si ai sansa sa gasesti locuri cu mancaruri traditionale veritabile, nu doar cu numele. Unul din aceste locuri este “Popasul Domnesc” de la Voronet, dar si o gospodarie linistita in Ciocanesti, la doamna Viorica.

Feluri de mancare care, daca ar fi bine puse in contextul unui alt fel de turism, ar fi capabile sa aduca public “gourmet” de la sute de km distanta: ciorba radauteana, ciorba de hribi, bors de peste manastiresc, hribi cu smantana, pastravi in cetina de brad, tochitura moldoveneasca, sarmalute in cuib cu costita afumata, friptura de berbecut stropita cu vin, racitura, branzeturi din zona, preparate traditionale si paine de casa, salate cu ciuperci de padure, coltunasi,placinte “poale in brau”…

Adaug si variatiunile pe tema ciuperci, bureti, dupa inventivitatea fiecarei gospodine. A! si sa nu uit de dulceturile de dimineata, din afine, merisor sau rubarba. Ei da, turismul estival sau cel al sarbatorilor de iarna se poate extinde la 365zile/an, sub sigla oeno-gastroturismului. In cazul nostru, deocamdata, in cel mai fericit caz, ramane…gastro, pentru ca la oeno…

Ajungem la subiectul initial. Si nu judec dupa oferta (si ea saraca) de vinuri imbuteliate ci, dupa acel produs neidentificabil “vinul casei”. Se impune sa cautam raspunsuri pentru intrebarile: de ce “vinul casei” este mereu demisec? De ce este prost pastrat? De ce nu se stie niciodata exact ce e cu adevarat si de unde, de la ce producator, din ce an?

De ce se mai crede in 2012 ca “vinul casei” trebuie sau ca poate fi la preturi de achizitie 3-5 lei/l?

Asta e oferta, astea-s vremurile, lumea nu da mai mult, iesim din competitie, clientul si asa nu intelege-replici pe care le auzim dar care pot fi valabile pentru bufetul garii al unui orasel aflat pe o ruta nefavorabila.

Vinul casei trebuie sa fie o optiune curata, onesta, care sa ofere satisfactii gustative, sa reprezinte identitatea restaurantului, a patronului sau a directorului afacerii. In mod normal, alb si rosu –sec sau cu un usor continut de zahar (zahar rezidual, atentie),usor de asociat cu meniul afisat.

Daca nu poate fi ambalat la BIB, atunci trebuie sa fie transferat in vase curate, ermetice, daca se poate din sticla sau inox. Gaze inerte (se gasesc si la spray) pot asigura o zona tampon, intarziind oxidarile.

Vinul varsat nu poate purta denumire de origine, dar achizitionat din sistem fiscalizat si certificat, are date clare, care pot fi communicate consumatorului. Este atat de evident ca, daca cineva face un efort –masurat in km parcursi si bani cheltuiti- pentru a accesa o oferta culinara deosebita,va cauta si vinuri, astfel incat, nu cred ca mai trebuie construita vreo argumentative suplimentara. Ba, chiar as indrazni sa spun ca, si pe o oferta medie de mancare, vinurile bune pot salva blazonul (si bussinessul) unui restaurant.

Inca o observatie: sa nu ne fie de mirare ca in contact cu atatea oteturi clientii prefer combinatia cu cola sau migreaza catre bere. E un mare rau pe care-l facem din neatentie si / sau nestiinta vinului, clientilor si ni-l facem noua, ca profesionisti.

Unii spun ca producatorii ar trebui sa fie mai atenti cu ce livreaza, sa “trainuiasca” vanzatorii, sa-I controleze chiar, pentru a nu avea “scapari” (a se citi “vin botezat”)

Eu cred ca lucrurile stau altfel. Proprietarul de restaurant, personalul de acolo, somelierul, sunt cei care deconteaza (cu numele lor) nereusita unei selectii, fie si pentru vinul casei. Nu ma intereseaza oferta mare si in egala masura, ma intereseaza competenta, verticalitatea celor care stau fata in fata cu clientul. Sau, poate, nu avem curajul sa-l privim in ochi?

Lasa un mesaj








© 2006-2008 Catalin Paduraru