Anul acesta, 2013, in perioada 2-7 iunie, va avea loc la Bucuresti al XXXVI-lea Congres Mondial al Viei si Vinului, eveniment pentru care Romania este gazda dupa…45 de anisi a XI-a Adunare Generala a O.I.V.
Ce importanta are reusita unui astfel de Congres? Care este impactul direct asupra celor care activeaza in sectorul agricol, fie el si altul decat viticultura? Pai, foarte pe scurt, o recuperare a unui brand de tara, pozitiv. Mai pe romaneste, sa mai auda lumea si de bine despre noi. Realitatile viti-vinicole, asa cum chiar si in randurile acestei rubrici sustineam, sunt unele care ne pot prezenta intr-o noua lumina. Si nu e vorba de fala, pur si simplu. Vinurile romanesti pot deveni, mai usor produsul dorit in cosul de cumparaturi. In egala masura, inteles si de straini dar si de romani. Avand in vedere ca mai sunt niste zeci de mii de hectare de plantat cu vita de vie, conform intelegerilor cu U.E., ne putem astepta chiar si la ceva investitii directe. O lamurire, una din zecile care pot accentua atentia publicului larg, dar si a autoritatilor, fata de prezenta elitei mondiale viti-vinicole in capitala Romaniei.
Nu e cazul sa insiram beneficiile investitiilor directe sau in industriile orizontale. Acestea sunt evidente pentru cine actioneaza in economia reala. Poate ,,evidenţa“ e putin mai incetosata in birourile administratiei, dar si asta, pana la urma, se poate rezolva daca stim ce vrem si devenim persuasivi.
Eu unul, pe ,,randul” meu, imi doresc, legat de O.I.V., ca veni vorba, cateva lucruri. In primul rand, intelegandu-se ca un parteneriat cu aceasta institutie globala, implica niste responsabilitati,sa incepem sa apreciem si munca organizata. Dau un exemplu: daca O.N.V.P.V. (Oficiul National al Viei si Produselor Vitivinicole) marcheaza sticlele DOC si IG, cu insemne speciale, operatorii din piata ar trebui sa stie ce inseamna acest lucru, sa-l poata comunica consumatorilor finali, si ca efect, ofertele sa fie absorbite pe palierele cuvenite. In acest fel, falsul, impostura, jocul ieftin de marketing, ar fi detectate de cumparator, cu penalitatile de rigoare.
Un alt lucru care m-ar bucura, ar fi alaturarea reflexa, daca-mi este permis, a International Wine Contest Bucharest (23-26 mai 2013) cu O.I.V., sub a carui egida se desfasoara. Adica reprezentativitate, prestanta, corectitudine, viziune.
Si aici un mic comentariu pentru cei care se tem de un concurs, pentru participantii cu probe de vin si pentru unii consumatori sceptici in privinta competitiilor…
Cel mai des se pune sub semnul intrebarii utilitatea participarii. Unii producatori spun ca deja au luat premii, sau ca nu e posibil ca un ,,nou intrat” pe piata sa ia mai multe distinctii decat un ,,clasic”. Nu am cum sa nu ma gandesc la confruntarile din sport, de pilda. Tenis, automobilism, ce va place. E vreun campion care…sa se fi nascut campion? Nu s-a infruntat in turnee in care sa fi castigat, sau la fel de posibil, sa fi pierdut? In cursele auto (fie si din deşert) s-a stabilit vreodata automobilul pe veci castigator dupa care nicio alta marca n-a mai indraznit sa atace titlul?
Puteti spune ca avem o comparatie putin fortata. Nici vorba, vinul are de infruntat competitori diferiti, in momente diferite ale vietii lui, ale perceptiei publice, jurati cu asteptari sincronizate cu trend-urile, conditii mai bune sau mai rele de recolta, de vinificatie, de…concurs, chiar! Clasamentele nu raman aceleasi. Ele sunt, reflectarea fina a unei realitati, cu imaginea la zi, nu din amintiri.
La aceasta ora, consumatorii avizati de vin, in mare parte, au incredere in rezultatele unui concurs. Exista, fireste si scepticii. Pe reactia lor isi justifica absenta din zona competitionala si unii producatori. OK. Nu-i nimic, atata timp cat toata lumea cunoaste regulile, jucatorii, arbitrii. Noi, tocmai de aceea suntem aici. Pentru o informare corecta. De aceea, avem un ochi si pentru apropiatul Congres al O.I.V. si unul pentru IWCB 2013 si nu putem decat sa tinem pumnii stransi Romaniei, in incercarea fireasca de a se realatura plutonului tarilor cu importanta in viti-vinicultura mondiala!