Cine bea vin romanesc?

…deocamdata, noi. Putinii straini care ne viziteaza. Putinii straini din pietele in care exportam. Firav.

Vinul romanesc baleiaza intre legenda cu superlative si abruptul realitatii. Intre “vinul de tara” si aproape neintelesul vin premium.
Economia centralizata ne-a lasat cu toate dezavantajele dar, din pacate, nu am extras din teoria si practica acesteia si avantajele pe care, indiscutabil, le-am fi putut implementa in noua economie de piata.
Imi permit sa numesc cateva lucruri care lipsesc astazi. Nu judec ci, din postura lucratorului in piata reala de mai bine de doua decenii, simt ceea ce ar putea face bine. Prognoza. Analiza. Evaluare. Politici pe termen lung. Branding comun. Educatie. Entertaiment. Comunicare. Sindicalizare. Valoare adaugata. Cercetare. Legislatie.
In mod normal, o tara viticola ca Romania are nevoie de un Institut al Vinului (vezi ICE Italia, ICEX Spania, Sopexa Franta, s.a.m.d.)
Muzeul Vinului, despre care am mai scris, poate sa preia atat mostenirea culturala vitivinicola dar poate angrena interactiv valorile mai putin cunoscute ale vinului, ca produs de baza al turismului, al industriei cosmetice, farmaceutice si, de ce nu, ca produs Horecca de inalta tinuta. Un Salon expozitional de anvergura. O emisiune TV de tip Discovery. (Stiu ce spun dupa 3 ani de realizare a unei emisiuni sub bugetate, cu ore de difuzare care par sa fie dedicate mai degraba unui produs…ilegal…)
Si totusi, stim bine, viticultura si vinificatia s-au “miscat bine”.
OK. Avem vinuri din ce in ce mai bune. Cine le consuma? Dupa ce criterii? IWCB, da cateva repere. Alte concursuri din exterior certifica si ele calitatea unor vinuri.
In absenta unei comunicari masive, gradul de absorbtie al informatiei in mentalul colectiv este, fara suparare, aproape zero.
Aceasta situatie poate chiar obliga pe unii producatori sa nu fie constanti in oferte, sa conchida ca oricum nimeni nu apreciaza valoarea reala a unui vin bun. Si, desi pare o cautine pentru actiuni nelalocul lor, sa recunoastem ca romanii inca fac apologia vinului de buturuga (obtinut din vii hibride) pe care, vai, il confunda cu “vinul din stramosi”. Se reproseaza direct producatorilor ca nu fac educatie. Sunt si nu sunt de acord cu aceasta abordare. Meseria lor este sa faca vin. Din cate taxe platesc s-ar putea constitui la nivel central un fond pentru imaginea vinului romanesc. Ba, tinand cont si de faptul ca vinul poate aduce beneficii si brandului de tara, turismului, s-ar putea atrage surse si din alte sectoare economice.
Studiul privind conceptualizarea oenoturismului este obligatoriu. Studiul privind tiparul de consum, pe FIECARE PALIER IN PARTE, este, de asemenea de neocolit.
Prezentarea noii Romanii viticole, cu amanuntul, CRAMA DE CRAMA, printr-un proiect media (TV, internet, carte) este fara indoiala, un capat de pod.
Tot ceea ce spun aici, repet, ca extras din tot ceea ce sustin toti specialistii domeniului, costa cu mult mai putin decat orice actiune “de bifat” ale administratiei centrale, actiuni concepute si realizate doar pentru praful de aruncat in ochii electoratului. Ba nu, praful de pe toba.
Este un moment in care trebuie sa adoptam noi insine o noua atitudine, sa uitam de produsul agricol care se vinde singur si, in consecinta, sa cerem coerent sprijinul autoritatilor. Desi pare ca acestea “nu aud”, convingerea mea este ca schimbarile nu se pot face altfel. Avem varianta sa castigam, varianta sa inchidem pravalia. Tertio non datur. A treia cale nu exista.

Lasa un mesaj








© 2006-2008 Catalin Paduraru