Stiati ca…?

De foarte multi ani ezit sa comunic statistici din lumea vinului datorita faptului ca sunt accesibile, accesabile, publice fiind. Totusi, constat ca, in iuresul vremurilor, avem din ce in ce mai putin timp sa selectam informatiile folositoare pentru planuri pe termen lung si mediu.

Stiati ca…:
Suprafata cu vita de vie a celor patru puteri europene, Italia, Franta, Spania, Portugalia, este in scadere?

Suprafata cu vita de vie din Asia (China, Iran, Turcia), este in crestere?

Deasemenea, emisfera sudica (prin Africa de Sud, Noua Zeelanda, Australia, Chile, Argentina), are cresteri semnificative? De exemplu, Noua Zeelanda si-a marit suprafata cu vita de via cu peste 21% din 2000 pana astazi.

Romania este singura tara europeana cu trend ascendent in infiintarea de noi plantatii viticole?

Ne aflam pe locul 11 in clasamentul mondial al producatorilor de vin?

Germania se afla cu doua pozitii inaintea noastra in acelasi clasament?

O tara despre care multi romani nici nu stiu ca produce vin, China, este pe locul 4 in lume si are prognozate cresteri in continuare?

Republica Ceha, cu o productie de 7(sapte) ori mai mica decat a Romaniei, obtine medalii la Concursurile Internationale in numar sensibil egal cu tara noastra?

Slovacia a gazduit in 2013, Concursul Mondial de Vinuri (CMB)?

Cei mai mari importatori de vin sunt in ordine : USA, Marea Britanie, Belgia, Olanda, Rusia si Franta? Pe care din aceste piete suntem prezenti si avem o comunicare coerenta?

In Ungaria vinul este o prioritate a tuturor guvernelor, existand campanii de educare prin emisiuni TV, (vandute si televiziunii romane), carti, reviste, flyere, subventionate de stat?

In aceesi tara vecina, exista zeci de targuri si festivaluri dedicate vinului, tot atatea ordine si fratii ale vinului si un eveniment major VINCZE care depaseste toate evenimentele puse la un loc din Romania?

Romania, dintre tarile producatoare de vin, are cele mai putine muzee ale vinului, si in afara celui de la Harlau, niciunul nu intruneste conditiile minime pentru aceasta titulatura?

Desi penetrarea si utilizarea Internetului are o rata foarte mare in Romania, achizitia de vin online are cote nesemnificative?

Bulgaria este un model de dezvoltare pentru circuite turistice de crame cu degustare si SPA-uri cu ,,oenoterapie”?

In Italia exista zone viticole in care producatorii coopereaza si prin valorificarea deseurilor stranse in comun ajung aproape de independenta energetica?

Exista reviste de vin care ating un numar record de cititori, chiar 1 milion? Evident, nu este cazul Romaniei.

Soiurile romanesti au randamente mai bune in obtinerea de medalii in comparative cu soiurile straine din vinurile romanesti?

Feteasca Neagra a avut, in raport cu numarul de probe inscrise la IWCB, cea mai eficienta participare?

In lume, muzeele vinului sunt acceptate ca entitati capabile sa informeze, sa educe, sa califice profesional, sa aduca beneficii economice si sa coaguleze elemente de identitate nationala, regionala, etc?

Exista un festival de film si fotografie dedicate in intregime vinului? Se numeste OENOVIDEO si se desfasoara in Elvetia. Nu s-au inregistrat prezente romanesti.

In Franta se afla sediul unei organizatii international a jurnalistilor si scriitorilor de vin? Se numeste FIJEV si are membri din intreaga lume, care scriu sau corespondeaza cu cele mai influente publicatii de pe plan mondial. Niciun program de comunicare platit de statul roman nu a vizat, vreodata, acesti vectori de imagine.

In curand se va desfasura cel mai mare targ international de vinuri de la noi?
GOODWINE , 22 – 24 Noiembrie 2013, ROMEXPO, pavilion C1.

Lasa un mesaj








© 2006-2008 Catalin Paduraru