IESIREA DIN TRIAJ -sau cum sa (ne) facem bine

Incerc sa-mi tin o promisiune. Aceea de a spune lucrurilor pe nume. Un demers care poate sa-mi reduca numarul prietenilor si care sa aiba si niste costuri. Totusi, si majoritatea medicamentelor sunt amare si nu se dau pe gratis. Unele, chiar vindeca.

Ne complacem in comentariul “lucrurile merg asa pentru ca suntem romani!”
Nu se ingramadesc concetatenii sa ne cumpere produsele? De vina sunt ei insisi ca nu studiaza oferta noastra generoasa, ca nu se informeaza despre calitatile nemaiintalnite ale productiei romanesti si ca, oricum, de vandut / cumparat, tot ce-i mai ieftin are trecere.
Nu suntem vedete la export? Romania are “o imagine proasta” sau, mai la moda, “strainii nu stiu nimic despre noi”, la care adaugam putina conspiratie, ajutorul statelor pentru producatorii din strainatate, ceea ce, bineinteles, duce la inhibarea activitatii la extern. Si pentru ca am pomenit statul, el este un alt vinovat pentru ca nu “da” si nu “face”.
Culmea e ca, toate aceste argumente, puternic marcate de derapaje fata de gandirea sintetica, sunt purtatoare de ceva adevar.
Rezolvarea problemelor insa, sta in puterea noastra de identificare a punctelor slabe si de proiectarea unui traseu in care actorul principal trebuie sa fie institutia / gospodaria noastra.
Legaturile cu alte entitati care urmeaza acelasi scenariu duc, ca in teatru, la o piesa inchegata, cu mesaj.
Abia dupa aceea putem gandi la ce sa cerem autoritatilor si sa facem proiecte pe termen lung.
Nu poti avea o piesa de succes cu actori care nu isi invata textul, nu se supun regulilor scenei, nu interactioneaza cu colegii, nu sunt, fiecare in parte, declansator de reactii pentru public.
Or, o spun deschis. Antreprenorii din “prima generatie” (chiar si cei care –conjunctural- au reusit) nu cunosc “textul” (in cazul in care ar sti ca exista), regula este doar cea care tine de propria inspiratie. Conlucrare, colaborare, sindicalizare sunt termeni care pot fi comparati cu niste germeni tinuti, inca, la rece.
De trei ani (2011, 2012, 2013) organizez Concursul International de Vinuri Bucuresti.
Pentru cine nu e familiarizat, un astfel de concurs se bazeaza pe evaluarea vinurilor “in orb” (fara cunoasterea identitatii comerciale) a vinurilor si se face de catre specialisti, acreditati OIV, romani si straini.
Majoritatea strainilor sunt si scriitori sau jurnalisti de cronica oenogastronomica, pagini de calatorie, note culturale, toate puternic legate de vin.
Luand exemplul altor concursuri de vin din strainatate, am solicitat agricultorilor, direct sau prin asociatii, sa fie prezenti cu produse la acest eveniment pentru a intari brand-ul de tara, intr-un “asamblaj” fericit.
Concursul (IWCB) este dublat de actiuni destinate publicului larg, precum expozitii si simpozioane, ceea ce atrage si presa.
Asadar, o formula buna pentru oricine doreste promovarea in egala masura cu efortul personal de a contribui la aceasta constructie de “branding”.
Locatia, Biblioteca Nationala a Romaniei, un edificiu modern superb si bine amplasat in Bucuresti (pe Dambovita, cap de perspectiva de la Piata Unirii, opusa Palatului Parlamentului) este, cel putin pana la aceasta ora, una dintre cele mai elegante in care ar putea fi expus un produs agricol.
Ei bine, nici macar un agricultor nu a raspuns invitatiei.
Sigur, au venit firme care care produc si comercializeaza branzeturi si carne si…cam atat purta marca Romania.
In oglinda, brand-urile internationale aveau logistica pregatita si au fost prezente in numar mare, acoperind toate zonele de interes alimentar si tehnologie.
Si uite asa, jurnalisti din SUA, Danemarca, Brazilia, Austria, Elvetia, Italia, Bulgaria, Republica Moldova, Germania, Franta, Marea Britanie, Ungaria, Columbia, partenerii nostri media din Canada, China si Hong Kong, au ajuns sa fie incurcati cand a fost sa isi faca jurnalul de impresii din Romania.
In aceste conditii vorbim despre neputinta administratiei centrale, despre razboiul economic mondial castigat prin mijloace nepermise?
Sa fim seriosi!
Focusand acum doar pe domeniul meu de activitate, va spun care sunt hibele comunicarii si ale PR-ului.
In primul rand,…nu exista! Franturi de afirmatii (de cele mai multe ori desprinse de realitate) si actiuni minore propangadistice la nivel local nu inseamna comunicare.
Pe plan extern, daca ne intereseaza acest teritoriu, (pentru ca, da, s-ar putea ca valorificarea la intern sa instaleze o anumita suficienta) este obligatoriu sa invatam mai multe despre receptorul din strainatate. La ce este atent, cand, cat, etc.
Aceasta aflare presupune studiu si lucru cu profesionisti. Nu e posibil sa pui o insiruire de vinuri, fotografii trimise de fiecare producator, cu unghiuri diferite, micsorate ca sa incapa mai multe, ucigand orice posibilitate de a mai fi recunoscuta vreo eticheta, cu un mesaj ambiguu, cu un semn grafic care nu exista nici macar in Romania in cea mai mare revista de vinuri din lume, Wine Spectator.
Ok, pe jumatatea goala (alba) a machetei, un spatiu indecent in publicitate si …nepermis de irosit, era o indicatie ca e “realizat cu fonduri UE”.
A, deci, ne putem permite sa aruncam cu banii, nu? Poate nu ne dam seama dar, cu siguranta, traderii au ras cand au vazut inabilitatea si, daca prin absurd aveau de gand sa contacteze exportatori romani, si-au scos acest gand din minte ca un gest reflex de conservare (daca lucrezi cu ageamii, te confunda si pe tine lumea).

La intern. Ce se comunica sindicalizat, generic?
In afara presei care devoreaza senzationalul, unde, in ce material pentru publicul larg vedeti in mod constant prezentari decente, oneste, facute cu profesionalism despre vinul romanesc?
Pai, consumatorii sunt de vina ca aleg vinuri de care ne e rusine?
Sa va spun ce se va intampla cat de curand. Consumatorul roman, utilizand un singur criteriu de alegere, pretul, va fi cumparatorul fara rezerve al vinurilor de import care se vor incadra in acelasi palier de pret.
Vinul, dezbracat de aura sa aspirationala, emotionala, culturala, se transforma in … detergent.
Ce-ti pasa tie, cumparator care vrei sa dai 10 lei pe un detergent, daca e produs in Romania sau in Germania? Ba, chiar s-ar putea sa te indrepti cu mai mare incredere catre cel strain, basca ca s-ar putea sa fie mai bine prezentat si cu o reclama mai buna!
Intre cititorii acestei reviste sunt si patroni de crame, sefi de asociatii si federatii, comisii si comitete, oameni din administratia statului, politicieni.
Domnilor, suntem intr-un triaj. Schimbati pe linia buna si haideti sa (ne) facem bine!
Copiii nostri, cand vor fi mari, vor aprecia ca i-am pus in trenul potrivit.
In absenta unei actiuni hotarate s-ar putea sa constatam ca l-am scapat…

Lasa un mesaj








© 2006-2008 Catalin Paduraru