Mai ales în lumea vinului bun, femeile construiesc nume puternice, pun în lumină ţinuturi şi schimbă materia în emoţie.

De la Veuve Clicquot până astăzi, semnături ale femeii proprietar, femeii viticultor sau femeii vinificator apar din ce in ce mai des pe foile aurite ale istoriei vinurilor mari.

Dar dacă Gaja Gaja, moştenitoare a proprietăţilor viti-vinicole din Piemonte şi Toscana e o figură celebră, meritele nu sunt doar ale ei. Scriitoare de vin, educatoare ale domeniului, au pus reflectoarele pe „întâmplările” fericite. Jancis Robinson, Catherine Gilby au scris sute de articole, au închegat lucrări ştiintifice de anvergură, definind această lume a vinului.

Preşedintele structurii de cea mai mare anvergură a scriitorilor şi jurnaliştilor „de vin”, F.I.J.E.V., este o femeie: Jacqueline Jensen.

Nimic din ce înseamnă strălucire, profit, sau „poveste” n-ar fi posibil fără femeile oenolog. De la laborator la cramă.

FORBES LIFE vă prezintă Doamne ale vinului romanesc.

Fără a face o ierarhie sau vreo referire cronologică, fără a compara entităţile pe care le-au creat, le conduc sau pentru care lucrează, aducem la avanscenă dragostea, delicateţea, fermitatea, iscusinţa, persuasiunea, intuiţia femeii winemaker.

Datorită unui soi cu popularitate, Feteasca Neagră, Aurelia Vişinescu a fost remarcată de către iubitorii de vin chiar şi atunci când piaţa era aglomerată de „incertitudini”. Astăzi, Aurelia Vişinescu are propria cramă şi luptă pentru segmentul premium si superpremium cu toate „armele” pe care le are la îndemână: Pinot Noir, Cabernet Sauvignon, Merlot…..Anima.

Succesul Cramei Oprişor este clădit, în bună parte, şi pe efortul fostului manager Rodica Capăţînă şi pe talentul Veronicăi Gheorghiu. Parte a actualei echipe manageriale este dinamica Luminiţa Tzakis.

Printre cele mai constante vinuri în calitate sunt vinurile de la SERVE. Istoria acestei firme, a brandului celebru Terra Romana, este legată de numele Doamnei Mihaela Tyrel de Poix.

Lorena Deaconu este, pentru cunoscători, o garanţie. Vinurile de care se face „vinovată” sunt moderne, uşor de reţinut şi readuc România în galeria marilor puteri viticole. Face tandem la Cramele Halewood cu Directorul de Export Adriana Grecu. Celebra firmă Antinori a găsit de cuviinţă să pună pe piaţă un vin obţinut cu echipa de aici, Metamorfosis.

La Iaşi, la Bucium mai exact, preoteasa Olteanu şi fiica dumneaei au reuşit să impună publicului vinurile Gramma.

Ati auzit de vinurile LIVIA? De Şarba din Vrancea? Ei bine, Livia nu e doar pe etichetă, ci există o domnişoară Livia Gîrboiu, o domnişoară care munceşte non-stop pentru ca vinurile realizate în podgoria tatălui sa fie „unealtă” în mâinile proprietarilor de restaurante sau magazine.

Cristina Gheorghe reinventează Dragaşani-ul cu vinurile Negrini.

Tot aici, doamna Cristiana Irinel Stoica inaugurează una dintre cele mai spectaculoase crame de la noi: Avincis.

Cei doi creatori ale celor două manifestări expoziţionale majore ale ţării, dedicate vinului, sunt iarăşi, de fapt, două creatoare: Angelica Iva – Good Wine şi Luci Pârvu – Vinvest şi Vintest. Luci Pârvu este şi fondatoare a ADAR (Asociaţia Degustătorilor Autorizaţi din România) care, la rându-i îşi are începuturile marcate de entuziasmul (păstrat şi astăzi) al Doamnei Gabriela Arion. Iar aici, în asociaţie, sunt majoritatea colegelor noastre din mediul universitar sau din firmele care fac tabloul complet al domeniului.

Nu întâmplator în toate cramele unde se fac vinuri de calitate sunt implicate femei. Cu timiditate, majoritatea nu ies la rampă.

Proprietară la Vincon (Luchi Georgescu) sau la Clos des Colombes (Anne Marie Rosenberg), lucratoare discretă, ingineră, chimistă, la Cotnari, Murfatlar sau Jidvei, femeia a schimbat Lumea Vinurilor. Nume de domeniu (Anastasia) sau etichetă (Wine Princess), „EA” însoţeşte vinul.

Să-i urăm „La Mulţi Ani!”

De la titlu de carte, la realitate. Astazi, breasla somelierilor e din ce in ce mai puternica. Profesionistii care decid sa-si imbunatateasca conditia trec la un nivel superior in ierarhia horeca, dar si in planul veniturilor.

De la un titlu de carte „Somelierul, profesia viitorului” scoasa la lumina in 1999 de catre Prof. Radu Nicolescu- pana la prezenta importanta a somelierilor in piata romaneasca, e un „arc” sub care entuziasti, increzatori in steaua acestei meserii, au scris istorie. O parte din somelieri au absolvit Scoala din Viilor, altii au facut scoli pe afara. In momentul de fata, mai multe entitati pedagogice sau care si-au organizat structuri de invatamant, pastoresc pasii celor care-si doresc acest statut. Foarte interesant este faptul ca spre aceasta munca nobila privesc si oameni care nu au avut legatura niciodata cu horeca: absolventi de facultati tehnice, vocationale sau, fara discriminare, mai nou, someri.

Este posibila o astfel de calificare?

In mod normal, da. Somelierul este, pana la urma, depozitarul unei sume de abilitati si cunostinte, care nu tin doar de o experienta strict in domeniu.

Sigur, a nu sti nimic despre vinuri, a nu putea gandi in termenii asortarii vinurilor cu mancarea, a nu intelege ocazia de consum si calitatile pentru cigars si Cognac, a nu reusi sa manevrezi cu abilitate, chiar cu spectaculozitate paharele, sticlele, decantoarele, tirbusoanele - te poate indeparta mult de „gradul” de somelier. De aceea, cursurile din ultima vreme, cele abilitate de Ministerul Muncii si Ministerul Invatamantului, acreditate si sustinute de UE (cu alte cuvinte, recunoscute chiar pe plan international) tin seama de necesitatea de a trece printr-o programa complexa, de durata. Fie vorba intre noi, stim, nu o diploma te confirma ca avocat bun, medic sau, iata, somelier. Cursurile iti deschid orizonturile, sesiunile practice iti dau sansa sa exersezi asistat de maestri, dar fara studiu individual, fara stagiu pe langa vreun confrate cu experienta, nicio Academie din lume nu face minuni. Am ocazia sa fiu lector intr-un astfel de program, pe segmentul meu de competenta. In echipa sunt doi somelieri: Bogdan Dumitrescu si maestrul Sergiu Nedelea, colegul degustator Dragos Ghinea si un alt veteran al pietei de vinuri, decanul colectivului, Prof. Univ. Dr. Dan Boboc. Cursurile au o latura teoretica, cu o curicula vasta si o parte practica, care tine de maiestrie. Glumind, as putea intreba: lectiile de degustare vi se par teorie sau practica? Revenind, puteti sa va ganditi ca a parcurge „Istoricul viticulturii”, a te familiariza cu „Biologia vitei de vie”, „Relatia sol-planta” sau a studia „Importanta terroirului”, cu ultimele cunostinte in domeniu, poate ca v-ar prinde bine. Marturisesc ca schimbul de informatie cu ceilalti colegi, actualizarea programei, mi-a facut si mie bine. „Analiza senzoriala”, „Boli si defecte ale vinurilor” - un ABC la care te intorci cu placere, empatizand cu interesul cursantilor. In paralel, aspirantii somelieri fac deja primele asocieri cu preparatele culinare. Dar asta nu inainte de a parcurge „Procesul tehnologic de obtinere a vinurilor”.

Cursurile, pe larg

In cele 10 saptamani de curs, pe langa informatiile legate de vin sau distilate, se fac ore in care temele vizeaza tinuta si comportamentul somelierului: „Comportamentul non-verbal” sau „Raporturile de subordonare din restaurant”.

Cursantii sunt familiarizati cu paharele, decantoarele si alte accesorii, fac cunostinta cu echipamente si mobilier special, pentru pastrarea si depozitarea vinurilor. Afla ordinea de prezentare si degustare, iar profesorii de „teorie” le spun despre principalele zone viticole din tara si din marile tari producatoare de vin si, chiar daca pare greu de crezut, se „desfac” reguli de asociere foarte, foarte speciale. V-ati gandit la asocierea psihologica, poetica sau la asocierea pentru valorizare?! La „foc automat”, fara a epuiza lista, mai notati subiecte de interes: „Dictionar de vin”, „Vinul si sanatatea”, „Termeni de specialitate uzuali in engleza/franceza”, „Gestionarea informatiilor cu ajutorul calculatorului”, „Promovarea imaginii vinului” sau, mai romantica „Pregatirea si servirea tigarilor de foi”, in eventuala asociere cu Cognac, Armagnac samd.

Ce spuneti si de mai „pamantenele” capitole „Soiuri de struguri romanesti pentru obtinerea vinurilor” - si de aici, fara surprize, parcurgem si ampelografia internationala. Desi cunoscut in linii largi, studierea procesului tehnologic de obtinere a vinurilor spumante nu are cum sa nu aduca un plus la instructia somelierului. In aceeasi idee, s-au introdus in curs inclusiv elemente de legislatie, care privesc atat productia de vin, dar si etichetarea sau ambalarea. Un capitol largit si pentru regulile de etichetare din diverse regiuni ale lumii. Asa cum spuneam, un curs amplu, solid. Pe masura cerintelor care vin spre si dinspre somelier. In aceasta crestere de forma, de imagine, surprinde profesia somelierului si Prof. Viorel Stoian in a treia editie a lucrarii „Marea Carte a Degustarii Vinurilor”. O carte obligatorie in biblioteca profesionistului. Cum sa devii somelier? Cu cazna. Cu modestie. Cu invatatura. Cu antrenament. Greu… Incet… Frumos.

Mi se pare că guvernanţii îşi merită huiduielile.

Nu neapărat pentru ce au făcut prost ci, mai ales, pentru ce nu au făcut bine.

Intr-o ţară lipsită de speranţă, dar cu o rezervă nemaipomenită, cum e agricultura, cum e posibil sa nu pui toate reflectoarele pe acest sector?

Repet, AGRICULTURA e mai mult decât o oportunitate economică, o şansă, e o cale de salvare a identităţii româneşti. Faptul ca viticultorii, vinarii, au accesat/obţinut 100% fondurile europene dedicate (şi mai sunt dosare aprobate, în aşteptare, de înca nişte zeci de milioane de euro) nu este ceva ce trebuie făcut cunoscut? Adică, „iată că se poate”!

Percepţia publică este că nu suntem capabili să absorbim fondurile europene, iar plafoanele scăzute, care coboară până la 10% în alte ramuri, par să confirme această imagine.

Nu cred foarte tare in sloganul „n-avem de muncă, n-avem şanse în România”. De fapt, nu cred de loc. Este de muncă, iar şansele pentru cei care nu sunt genii şi au nevoie să lucreze doar la NASA, sunt cu mult mai multe decât în Occident.

Pot reproşa Guvernului, Ministerului Agriculturii că nu au făcut niciun efort de comunicare pentru a arăta ce înseamnă banii obţinuţi de la UE pentru sectorul viticol. Câţi oameni îsi iau salariul, ce înseamnă pentru economie un produs finit românesc, cât de frumos se poate schimba satul românesc, samd.

Deasemenea, la capitolul „minusuri” trec şi lipsa de strategie (comunicată) pe termen lung.

Bun. Avem o viticultura relansată. Vinuri din ce in ce mai bune. Incotro ne indreptăm? Unde vom fi peste 20 de ani în piaţa mondiala? Ce avem de oferit în faţa concurenţei?

Partea cu adevărat neplăcută este că, pe lângă Guvern, cei mai mulţi dintre noi nu au răspunsuri la aceste întrebări.

In viitor, fără viziune, munca poate fi doar un exerciţiu al mutării atomilor. Fără supărare, mai trebuie să mutăm şi biţii, informaţia.

Atom şi gândire. „Agri” şi „cultură”.

Când toată lumea vorbește de rău…

….E oare prudent să vezi România ca pe o campioană??

Nu știu de ce nu vedem (și -prin asta- nu încurajăm) binele?!

Adevărat, vă spun: România viti-vinicolă de peste trei-patru ani va fi o altă țară!

Mii de hectare replantate după cele mai noi descoperiri în știința și practici agricole.

Cramele sunt retehnologizate și au dotări pentru care ne pot invidia și puterile domeniului.

Oameni bine pregatiți, români și străini, lucrează după cele mai exigente standarde.

O piață din ce în ce mai deschisă și mai sofisticată, cu un orizont de așteptare din ce în ce mai ridicat.

Ei da, această Românie este DEOCAMDATĂ necunoscută.

Noile trasee ale vinului, cramele boutique dar si uriașii domeniului, destinațiile oenoturistice au schimbat și schimbă fața țării.

Imi place să gândesc că dacă am suprapune pe actuala rețea de drumuri o alta, perpendiculară, am descoperi o ţară necunoscută, cu peisaje uluitoare, cu locuri încărcate de vibraţie şi cu energii fantastice.

Această Românie va fi capabilă să-și cheme copiii din străinătate, bieți slujitori momiți de haine colorate (dar ieftine), de mașini vestice (dar second hand), de „luminile orașului” (pe care le văd de la periferie), de aura de bunăstare în general (pe care n-o pot resimți în metroul de seară care-i duce acasă obosiți, cu gândul la cei de acasă).

In vatra satului, cu slujbe bune în agricultură sau în turismul rural (și aici intră, atenție! nu doar „agro turismul”, ci și variantele scumpe de SPA sau turism viticol), cele câteva milioane de români „de afară” ar putea reveni la statutul de stăpân, de Român și așa s-ar putea înfăptui minunea de a ajunge o națiune europeană de rangul I.

E nevoie, e drept, de o minirevoluție intelectuală. Culturală.

Dar ce-ar fi să începem prin a nu ne mai huidui țara și prin a incerca s-o cunoaștem.

La început, măcar cât moștenitorul tronului britanic….

Indiferent de nume, de cat este de cuprinzator, trebuie sa recunoastem un lucru: a aparut o cale noua pentru relaxare, destinata celor care cauta ineditul, care isi doresc „altceva” fata de monotonia urbana.

„Turism viticol” pare sa fie incomplet fara componenta „oeno”. Iar aceasta din urma limitata fara partea „viti”.

Curgerea timpului va fixa denumirea cea mai buna mai ales daca, fondul, continutul, vor fi cele care definesc aceasta activitate.

Si ce ar fi atat de spectaculos la un „wine tour”?

In primul rand as vrea sa va spun ce NU trebuie sa devina oenoturismul: mese incarcate, lungi „baute” si…mahmureala de dupa!

In varianta ideala, turismul viticol inseamna turism de familie, turism de business sau solitar.

Rafting, ciclism MB, calarie, pescuit, vanatoare, „mers nordic”-sunt cateva activitati de miscare in aer liber care insotesc vizitele la crame. Membrii familiei mai putin apropiati de vin, copiii, nu se vor simti stingheriti ci, dimpotriva, vor gasi argumente suplimentare pentru bagajul de cunostinte si emotii ale wine-lover-ului „responsabil”de a-i fi dus la o astfel de destinatie.

Din punctul nostru de vedere, al celor care lucram cu vinul, avantajul ca publicul sa cunoasca cramele, sa vada plantatiile, sa asculte vorbele vinificatorilor, este unul de netagaduit.

Dispar neincrederea, miturile false si sunt inlocuite cu intelegerea, empatia fata de efort, emotia asociata cu intamplari frumoase din viata. Astfel, putem crede ca vom creste consumul responsabil si avizat de vin, ca semn al maturizarii unei piete de pe teritoriul unei tari, altadata reper important al viticulturii mondiale, pozitie pe care sa o recapatam si pe aceasta cale frumoasa.

Dupa parerea mea, este necesara chiar o redefinire a ceea ce inseamna produs al horticulturii. O intelegere corecta a fenomenului aduce sub aceeasi umbrela strugurele, vinul, oenoturismul, esentele farmacosmetice, dar si resorturile wellness cu specific dedicat „vin” sau furnizorii de alimente traditionale. Rezultatul imediat ar fi imbunatatirea multor parametri economici si sociali, dar si valorificarea filoanelor nevazute pana acum din stratul cultural.

Pragmatic vorbind, toata lumea ar avea de castigat sustinand aceasta noua constructie.

Fixarea capitalului autohton sau atragerea celui strain, valorificarea totala a produselor, subproduselor, derivatelor si chiar a deseurilor rezultate, exportul „de pe loc”, echilibrarea balantei import-export, absorbirea unei categorii importante de tineri scoliti, crearea de noi locuri de munca in industriile conexe, posibilitati noi de recuperare a emigratiei sau, la fel de important, fixarea in arealul de origine a tinerilor.

Boema de altadata, efervescenta creatiei literare, pot fi considerate „restituiri” in noua lume a vinului.

Doar insistand in plan material sa ridicam stacheta s-ar putea sa platim un pret prea mare ca natiune. Noi avem nevoie de o revolutie culturala si de aceea insist sa invatam a privi si altfel la ceea ce avem de facut.

Oenoturismul poate deveni factor cheie in rezolvarea multor neajunsuri.

Dezvoltarea unei zone rurale poate si trebuie sa insemne tinuta ecologica, aport material dirijat catre constructia de microcentrale energetice alimentate cu deseuri, catre statii de purificare a apei, iar in plan uman –coeziune si identitate a comunitatii locale.

Ma opresc aici cu pledoaria in favoarea turismului viticol, convins fiind ca nu avem oponenti ai ideii. Prezentarea traseelor viti-vinicole, a posibilitatilor de cazare, distractie, sport, precum si a obiectivelor culturale si istorice devine o tema a revistei si a mea, bineinteles.

Si, totusi, cand dam un extemporal autoritatilor?

Criza n-a distrus restaurantele si serviciile din industria ospitalitatii. Ba, dimpotriva. Pe cele cu identitate, cu strategii coerente, le-a intarit. Au disparut cei care fortau nota, cei care incercau sa exploateze concepte nerealiste, „urechistii” care le stiau pe toate dupa ce scosesera niste bani din imobiliare, domnisoarele cu business facut cadou de sponsor, restaurantele nascute din moftul patronului „de a fi si el bine servit” cum a vazut „pe afara”, dar care nu pricepea o iota din „retetarul” horeca, s.a.m.d.

A stricat criza cartea de vinuri? Nu. Iarasi, putem spune ca selectiile de astazi sunt la un nivel nemaiatins pana acum. Criteriile de alegere sunt  de la Marile Concursuri de Vin - cum ar fi Concours Mondial du Bruxelles sau cel mai important concurs de la noi - International Wine Contest Bucharest, la recomandarile facute de presa de specialitate; prezenta selectionerilor la marile targuri si expozitii internationale Bordeaux VINEXPO, Dusseldorf PROWEIN, Verona VINITALY, London Wine Trade Fair; vizitarea autohtonelor Vintest/Vinvest (longevitate), Provino Iasi (excelenta aparitie!), Good Wine Bucuresti (record de audienta!); literatura specifica in limba romana, pentru care ultimul an a fost un an prolific: Vinul si sanatatea - Prof. C. Dejeu, Vinurile Lumii - Ed.Litera, Degustarea Vinurilor - Jancis Robinson, aparitia editiei a 3-a a lucrarii Marea Carte a Degustarii Vinurilor - Prof. Viorel Stoian, dar si eleganta si consistenta revista Millesime. Facebook-ul este aglomerat de conturi si grupuri care graviteaza in jurul subiectului vin; blogurile si site-urile despre vin sunt din ce mai numeroase.

Ca o fereastra deschisa spre acest decor fantastic, Lumea Vinului, s-a dovedit a fi - si o spun fara sa-mi ascund mandria - emisiunea de pe televiziunea nationala (e drept, programul 2, deocamdata) - „Frati de vita” - pe care o realizez impreuna cu fratele meu, Adrian Paduraru. Pe langa vinuri, pasionatii pot descoperi aici si „temeliile” unei noi constructii: oenoturismul. Aproape fiecare crama are in pregatire sau a definitivat deja oferta pentru turismul viticol, asta insemnand pentru foarte multi din vinari si locuri de cazare. Unele crame s-au nascut chiar bazandu-se de la inceput pe aceasta activitate.

Dar publicul? Cum e publicul in aceasta perioada de criza? Mai bea vin?
Bineinteles, da. Carciumile bune sunt pline. Au mai disparut bisnitarii, „baietii”, si locul  lor le-a fost luat de oameni poate cu mai putini bani, dar cu mai mult cap. Asta inseamna - de ce oare? - si alegerea unor vinuri cu adevarat bune, nu numai cu… renume. Sigur, segmentul de jos s-a cam zgaltait. Nu stiu daca e subiectul nostru, al celor din horeca.

Ce se va intampla in 2012? Pai, desi ne place sa ne plangem, la noi e loc si de munca si, prin consecinsa, de crestere. Totusi, presiunea vinurilor de afara va fi din ce in ce mai mare. Si pretul vinului din Romania s-ar putea modifica, datorita unor costuri mai ridicate. In aceasta confruntare, sanse mari au ,,strainii’’ si vinurile romanesti de calitate. Pana la urma, materiale bune de munca pentru horecar, avantaj si pentru iubitorul de vin. Atrag insa atentia - da, stiu, acum sunt putin nesuferit - ca informatiile corecte nu vin de la sine. Va trebui ca personalul implicat in munca cu vinul sa-si faca o agenda a evenimentelor si sa aiba intocmita si o lista a publicatiilor/cartilor care au aparut sau care vor aparea, pentru a fi in contact direct cu informatia. Pentru 2012 sunt multe, multe lucruri de „bifat” si, mai apoi, de urmarit/vizitat/rezolvat/insusit etc.

Lucruri de interes pentru 2012

Incep prin a va semnala noile cursuri de somelieri organizate cu bani europeni, asadar  gratis pentru cursanti - POSDRU - un program de specializare foarte consistent. Lectori titrati care acopera curicula - somelieri, oenologi, specialisti in comert. Cursurile ADAR. Mai rare, mai scurte, dar care deschid drumul spre o cariera interesanta. Cursurile particulare, dar si cele de pe internet. Dupa scoala si distractie! Anul viitor, Good Wine organizeaza targ in martie, la Bucuresti. Mai devreme, in februarie - Prowein, Germania. In 10-13 mai - IWCB, Concursul International de la Bucuresti, cel mai mare din Romania, desfasurat sub patronajul OIV, avand ca membri ai juriului degustatori din tara si strainatate. A propos! Puteti recunoaste vinurile premiate aici dupa bulina aplicata pe sticla. METRO isi continua programele de training pentru clienti si asigura cursuri de perfectionare pentru sectorul vinuri. Asadar, previziunile nu sunt sumbre.

Este clar ca nu va fi simplu, ca nu toti vor termina anul viitor cu acelasi statut si ca vor avea loc mutari si in piata noastra. Daca totul se bazeaza pe profesionalism, pe evaluari corecte, pe planuri de afaceri minutios studiate, pe gasirea drumului cel mai scurt catre satisfactia clientului, sunt sanse mici sa nu iasa bine ceea ce ne-am propus. Vedeti, incapatanarea noastra ne-a cam costat. Cu ani in urma, proprietarii de restaurante respingeau vinurile bune, cumparau sau asteptau pomana paharele cele mai proaste, nu dadeau atentie instrumentarului dedicat sau, ce sa mai spun, de locurile de depozitare!

Ospatarii, chelnerii, n-ar fi pus pe ei un sort, sa-i pici cu ceara (da, da, aduceti-va aminte), n-ar fi vandut  o alta sticla in afara de cea la care aveau comision la dop si ar fi spus unui strain ca aici e Romania si se vorbeste romaneste, asa ca „no english”… Azi, am ajuns si la normele de servire adevarate, ne si imbracam „uniforma”, vorbim si englezeste, adica am ajuns in locul in care stiam ca vom ajunge. Ocolisul nu ne-a dat mari satisfactii, timpul pierdut nu se mai intoarce. Dar daca alti ani au parut sa aiba rabdare cu noi, va spun, 2012 va fi altfel… Sa fie timp bun, sa fim sanatosi, sa avem parte de cat mai multi entuziasti ai vinului!
La multi ani!

Fac multe pentru vin, chiar daca nu lucreaza neaparat intr-o crama. Insa lor li se datoreaza in mare masura calitatea tot mai ridicata si aprecierile pe care incep sa le culeaga vinurile romanesti. Vinul. Ro va incerca sa va prezinte cateva figuri reprezentative din lumea vinului fara de care imaginea viticulturii si a vinificatiei nationale ar fi fost, probabil, mai sumbra.

Este, poate, cea mai vizibila figura din industria vinului romanesc. Si nu doar pentru ca, alaturi de fratele sau, are o emisiune pe unul dintre posturile televiziunii publice. E drept, „Fratia Vinului” isi spune cuvantul, insa vizibilitatea lui Catalin Paduraru nu se datoreaza numai acestui amanunt. E prieten cu vinul inca dinainte de a invata sa citeasca. Tatal inginer viticultor, unchiul, la fel, ambii bunici, si cel de la Husi, si cel din Vanatori, de langa Focsani, cu via in spatele casei. Isi aminteste si de primele intalniri cu licoarea, care, putem spune, i-a trasat drumul in viata. Era mic, de-o schioapa, cand bunicul de la Husi, in incercare de a-l determina sa manance miere, i-o amesteca intr-o farfurioara cu doua, trei lingurite de vin. „Miere n-am mancat, nici acum nu pot spune ca sunt prieten cu ea, dar de vin n-am mai scapat”, sustine Catalin. Totusi, cu toata gena viticola pe care o avea in ADN, Catalin nu se gandea, in tinerete, ca va ajunge sa traiasca cu, din si pentru vin. Abilitatile in comunicare si talentul i-au indrumat initial pasii catre teatru. Inca din clasa a 11-a juca in trupa studenteasca Teatrul Ludic a Casei de Cultura a Studentilor din Iasi, orasul natal, pentru ca apoi, dupa cateva incercari, dar si dupa nunta cu Dana, sa ajunga, in 1990, student la Institutul de Arta Teatrala si Cinematografie, in Bucuresti. In paralel, isi deschisese in Iasi o societate, mai precis Clubul de Agrement, Turism si Cultura „Prier”. Un nume plecat din faptul ca fratii Paduraru sunt nascuti amandoi in luna aprilie, un nume care s-a dovedit a fi de bun augur pentru legatura lui Catalin cu vinul. In 1992 a transferat activitatea in Bucuresti, a deschis barul din incinta ATF, iar pe acea structura a inceput vanzarea de vinuri, primul pas catre aparitia celei mai mari firme de distributie a vinurilor DOC din Romania, Prier CD Invest. A fost firma care a trasat primi pasi ai noului comert cu vin in Romania, prima care a adus vinuri de calitate din import, firma care a lansat pe piata vinuri seci din struguri pe care romanii erau obisnuiti sa-i vinifice doar ca vinuri dulci, prima care a facut exporturi cu vinuri romanesti selectionate in destinatii mai mult sau mai putin previzibile, precum SUA, Israel sau tarile scandinave, dar si in Franta sau… Costa Rica.

VINEXPERT, UN PROIECT VIZIONAR

Prier a inceput sa vanda vinuri din portofoliile altor operatori, a lansat pe piata romaneasca „merchandising-ul la locul faptei”, cu prezentari si degustari de vinuri. Nu intamplator, in 1999, o perioada in care notiunea de vin era inca extrem de abstracta in tara noastra, Prier CD Invest avea pe statul de plata cinci degustatori. Vizionar, Catalin Paduraru stia ca e imposibil sa reuseasca sa readuca vinul in constiinta romanilor de unul singur, asa ca a oferit sprijin si altor institutii care au aparut in industrie. Si tot in 1999, atunci cand a inteles ca piata se va segmenta, a impartit activitatea firmei. Prier a ramas cu volumele si cu distributia, in vreme ce nou-nascutul Vinexpert s-a axat pe comertul specializat, cu asistenta si oferta pedagogica. Nu a fost deloc usor, ba chiar ar fi fost imposibil daca s-ar fi limitat numai la comertul cu vin sau cu alte bauturi alcoolice. Piata nu era suficient de matura – nu e nici acum, daramite in 1999 – asa ca Vinexpert a inceput sa isi largeasca portofoliul si, totodata, oferta, cu tot felul de produse conexe, de la tirbusoane, dopuri speciale si carafe, pana la pahare. N-au fost niste achizitii facute in orb, a fost rezultatul unor eforturi deosebite, de a convinge mari parteneri straini ca Romania poate sa devina o piata pentru vin. Asa au aparut parteneriatele strategice cu mari branduri, cum ar fi cel cu producatorul de pahare Riedel, contract incheiat in anul 2000 si pe care Catalin Paduraru il caracterizeaza ca fiind „un adevarat soc cultural in aceea perioada”. Insa marea gaselnita, o recunoaste, a reprezentat-o intrarea pe piata cadourilor. „A fost sansa supravietuirii Vinexpert pana la stabilizarea pietei”.

PERFECTIONAREA, O NECESITATE

Consolidarea Vinexpert a reprezentat si o autoperfectionare permanenta pentru Catalin. „Din frenezie, din nelinisti am ajuns sa strabat toata lumea. Pentru ca Vinexpert sa ajunga sa aiba 1200 de etichete in portofoliu, a trebuit sa umblu peste tot, sa degust saptamanal zeci sau chiar sute de probe, sa gust mii de vinuri. Nu-mi doream o supraexpunere ca om, insa pentru ca titulatura de Vinexpert suna foarte provocator, pentru ca nu dadea bine sa ma fac de ras in fata partenerilor straini, am inceput sa fac cursuri de degustator, specializari in Franta, masterat la USAMV”. Acum, Catalin e degustator autorizat, membru in ADAR, dar si doctorand in stiinte agricole. Cu o tema la fel de vizionara asa cum a fost proiectul Vinexpert in 1999. „Noi institutii care sa promoveze produsul finit horticol” se cheama si se bazeaza mult pe ideile lui Catalin despre oenoturism, despre turismul balnear pe baza de produse din vin si din derivatele acestuia… „Multi vorbesc acum de oenoturism, insa oenoturism nu inseamna ca mergem la o crama, facem poze cu via, cu cisternele, ne imbatam si plecam acasa. Oenoturismul are si un rol educativ, e si istorie, si cultura, poate sa reprezinte chiar o alternativa pentru stabilirea tinerilor in zona din care provin. Pentru ca sunt de parere ca multi mai multi ar fi atrasi de aceasta industrie a vinului daca ar descoperi cata frumusete se ascunde in spatele ei. Sigur, unii ar pleca sa lucreze in distributie, in marele retail, dar sunt sigur ca multi ar deveni oenologi, ingineri viticoli, manageri sau intreprinzatori in turism si ar reveni in locul de bastina”, sustine Catalin Paduraru.

„MUZEUL VINULUI”, VISUL LUI CATALIN PADURARU

Surprinzator pentru multa lume, Catalin Paduraru a renuntat la Vinexpert. „N-a fost un exit financiar spectaculos, insa am castigat enorm sufleteste. Am facut-o in primul rand pentru ca imi promisesem ca voi face munca de antreprenoriat doar pana la 45 de ani, apoi pentru ca munca mea devenise mult prea administrativa. Plus ca acum am mult mai mult timp pentru proiectele si pentru celelalte, sa le spunem, obligatii ale mele”, se confeseaza Catalin. Iar obligatii sunt destule. Pe langa emisiunea de pe TVR2, Catalin Paduraru este reprezentantul Romaniei la OIV pe probleme de piata si consum, este membru in FIJEV, sef al legatului pe Bucuresti al Organizatiei Cavalerilor Vinului European, organizator sau, mai degraba, restaurator al International Wine Contest Bucharest, membru ADAR. Cat priveste proiectele, sunt la fel de multe. Insa marele sau vis este Muzeul Vinului Romanesc. „Ce dusman nevazut avem noi, romanii, sa nu avem un Muzeu al Vinului. Un muzeu bazat pe un concept modern, care sa functioneze si ca un institut de cercetari, ca tot nu mai avem asemenea institute. Un muzeu care sa fie dotat cu sala pentru concursuri internationale, cu sali de protocol, de degustari, cu sali dedicate expozitiilor, cu spatii pentru cursuri, pentru training. S-ar putea autofinanta in mare parte, restul ar trebui sa fie finantat de autoritati, pentru ca aici nu poate fi vorba de condescendenta, vinul romanesc are o istorie, o traditie, merita si un muzeu si sustinere. Ma bucur ca acum, la redeschidere, Antipa are atata succes. Are tocmai pentru ca a venit cu un concept nou, s-a proiectat usor in viitor, nu in trecut. Un muzeu al vinului e un act de cultura, Romania, daca vrea sa isi revina are nevoie nu de o goana dupa acumulari materiale, ci de o revolutie culturala. Romanii ar trebui sa vada altfel lucrurile, nu ca acum. Ar trebui sa ne pregatim sa ardem etape, pentru a reduce cat mai rapid decalajul pe care-l avem fata de alte tari”, sustine Catalin Paduraru.

Ne-am obisnuit in a categorisi tarile producatoare de vin in „Lumea Veche”, „Lumea Noua” si „Restul lumii”. In aceasta ultima categorie stau ascunse vinuri valoroase. Si nu putine.

In general, incadrarile standard nu cuprind nuante, exceptii. Ba, indraznesc sa spun, nedreptatesc prin linia rigida elementele care nu se inscriu in sablon. Din punct de vedere profesional, cel care lucreaza cu vinurile, degustator, somelier, achizitor, trebuie sa depaseasca faza de „alb-negru”. La vin, s-a dovedit, notorietatea nu este neaparat o masura a calitatii. Asadar, a nu sti ca exista vinuri foarte bune in Croatia, Slovenia, Grecia, Cipru, Luxemburg, Macedonia, Serbia, Munte Negru, Georgia, Canada, Uruguay sau Algeria, Tunisia, Maroc, Israel, Liban sau ca se produc vinuri macar oneste, in Turcia, China, India, Japonia, Peru, Brazilia, Mexic, Ucraina, a nu sti despre ele, repet, poate fi o nota foarte proasta in fata unui client avizat. Si cine poate fi acesta? Un vizitator din una din aceste tari.

E posibil, azi, sa ai un client din China sau din Turcia? Bineinteles ca da. A-i spune ca tara sa nu produce vin, (si sa recunoastem ca gafam cu usurinta) poate sa-l indeparteze definitiv de restaurantul sau de serviciul nostru.
Alt profil de client: cetateanul roman, umblat, informat. Zeci de mii de romani isi petrec concediul in Grecia, Croatia, Tunisia, etc. Acolo s-au intalnit cu vinurile locale. Multi chiar le-au indragit. Multi le pot cauta si acasa. Ca nu  le avem in selectia noastra poate fi un lucru de inteles, mai ales economic, dar sa nu sustinem niciodata ca ele nu sunt in meniu pentru ca sunt „proaste”. Si nu e vorba doar de politete, ci de un mare neadevar. Dar, sa facem un mic „voiaj” prin lumea viticola mai putin stiuta si sa evaluam cat si ce stim despre acest subiect.
Cehia? Slovacia? Da, fara sa “atace” in exterior, cele doua state, alta data unite, reusesc sa-si satisfaca si orgoliul dar si o clientela interna. Datorita situarii la 48-50 grade latitudine nordica, viticultura este o indeletnicire dificila. Totusi, spumantele de Boemia sunt apreciate si exista vinuri bune in Moravia. Sunt ani cand participarile Cehiei la concursurile internationale sunt mai consistente decat ale Romaniei.

Slovacia are cinci regiuni viticole, dar una este de urmarit cu atentie: Tokajská. De ce? Pentru ca aici este singurul loc din afara Ungariei unde se mai poate produce Tokaji. Chiar daca nu exista, deocamdata, o constanta a calitatii, vinurile de aici se produc in maniera traditionala si au, bineinteles, un pret mai mic fata de vinurile Tokaji maghiare.

Croatia si Slovenia

Croatia este o tara spectaculoasa in sine. De aceea si vinurile sunt foarte variate. Doua zone viticole cuprind partea continentala (Kontinentalna) si cea de coasta si insulele (Primorska). In Croatia se gaseste si soiul ruda care e cunoscut in Italia ca Primitivo si in SUA ca Zinfandel, respectiv Krljenak (cu parinte Plavac Mali). Am degustat vinuri croate tinere si fermecatoare, dar si vinuri rosii, clasice, asezate. Ne intalnim aici cu Grasevina, Teran si Frankovka. In Slovenia, vinurile reprezentative sunt cele albe, puternic aromate, condimentate.

Eeei, Grecia… O tara cu 33 de denumiri de origine, cu climat variat si specificitati locale. Zonele viticole grecesti tin de insule sau de continent. Cine crede ca vinul reprezentativ este Retsina, greseste si face o nedreptate vinurilor din Tracia, Macedonia, Epir, Tesolia, din partea Centrala si Attica, Pelopones, din Insulele Ciclade, Rodos, Cefalonia si Insulele Ionice, Limos, Samos, insule din Egee, Creta. Fratii lor din Cipru, o tara viticola fara filoxera, au o traditie a producerii vinului de 3.500 de ani inainte de Hristos. Aici se gaseste faimosul Commandaria, vin oxidativ, cunoscut ca unul din cele mai vechi vinuri cu „titlu”. Doua soiuri domina viticultura cipriota: Mavro (rosu) si Xynisteri (alb). Mai nou, un soi alb, Maratheftiko, da vinuri din ce in ce mai bune.

Luxembourg. Se fac vinuri aici? Da, excelente! Sa nu uitam ca acest stat minuscul a fost timp de multi ani furnizorul de materie prima pentru spumantele germane. Azi, datorita pozitionarii geografice favorizante (si pentru vie si pentru comert), Luxembourg-ul obtine unele dintre cele mai bune cremant, spumant cu fermantare traditionala in sticle. Muller Thurgau sau Rivaner, asa cum este cunoscut pe plan local, da vinuri picante, vii. Riesling-urile de aici sunt la nivelul celor mai bune Riesling-uri din Germania. Gewurztraminer se afla, de asemenea, „acasa” aici. Un alt soi local, foarte popular, este Elbling.

Tara cu o suprafata viticola, deocamdata, egala cu a Romaniei, China incurajeaza consumul de vin si are o politica destul de coerenta pentru acest sector. Dat fiind si numarul mare de restaurante chinezesti de la noi (si nu numai), exista posibilitatea ca profesionisti romani din horeca sa lucreze in astfel de locatii si, ca atare, sa trebuiasca sa inteleaga vinurile chinezesti. Ei bine, e de stiut, plantatiile sunt moderne, se bazeaza pe soiuri europene, cramele sunt dotate cu tehnologii de ultima ora.

Cabernet Sauvignon, Merlot, Pinot Noir, Cabernet Franc, Sangiovese, Shiraz, Chardonnay, Sauvignon Blanc, Gewurztraminer, Muscat, Riesling, vi se par „exotice”? Daca nu, de ce am considera asa vinurile din Israel? Si de aceasta data, lipsa de cunoastere ar putea fi amendata. Vinurile israeliene, produse in Galileea, Samaria, Samson sau in Podisul Iudeii sunt vinuri moderne, cu amprenta terroir-ului si foarte bine adaptate segmentelor de piata carora li se adreseaza. Vinurile din inaltimile Golan sunt fermecatoare si fac voga pe plan interntional.

Sigur ca nu am retine usor Bogazkere si Okuzgozu, dar va trebui sa notam Turcia ca pe o tara care vine din urma in ceea ce priveste productia de vin. Romanii s-au obisnuit cu ele, sa nu uitam ca in tara noastra exista si o piata etnica. Asadar, n-ar fi exclus sa ne intalnim in munca noastra cu vinuri din regiunile Anatoliene sau de pe cealalta coasta a Marii Negre. Dar, la urma urmei, o spun deschis, de asta e placut sa lucrezi cu vinul. Ceea ce nu cuprinzi in informatia livrata in marea de stiri si ziare, poti intelege intr-o picatura de vin. O alta… picatura, numarul viitor.

Ani de zile, producatorii vinicoli, autoritatile, canalele media, erau obsedate doar de componenta agricola din vin. Ce se intampla in partea cealalta a baricadei era treaba altora. Din aceasta „delegare” s-a nascut o piata nelalocul ei. A venit vremea sa reparam aceasta greseala.

Plec de la ideea ca au fost setate standardele de productie, ca vorbim din start de struguri de calitate, culesi la timp, in conditii bune, ca prelucrarea se face ultramodern, ca procesul de transformare este unul controlat, parametrii de igiena sunt la cote maxime, ca stiinta oenologului este una de nivel international, capacitatile de maturare si pastrare, precum si cele de imbuteliere nu difera cu nimic fata de cele ale oricarei forte vitivinicole a lumii. Adica, nu cred ca trebuie cautata azi treapta de viteza pentru vanzarile de vin doar in imbunatatirea calitatii acestuia. Calitatea este obligatorie. Vanzarile mai mari, profiturile consistente - pe intreg lantul producator, distribuitor, detailist sau horecar - vin din exploatarea mai buna a pietei.

Avem o piata interna mare, cu o populatie vizata pentru consumul de vin, un numar cu cinci zerouri (teoretic, cam cat populatia votanta). Daca numarul celor care consuma vin este mai mic, daca si acestia au un volum relativ redus de consum (sub media tarilor producatoare de vin cu care ne aflam in competitie), daca acest consum se bazeaza pe vinul din piata „gri” sau pe vinul de proasta calitate sau, mai rau, pe substitutii cameleonici ai vinului (tot felul de bauturi fermentate cu arome), ce e de facut?

Popularizarea culturii vinului, a valorilor gustative, a virtutilor medicale, explicarea semnului social pentru vinul de calitate - acestea sunt singurele cai care pot face un nou consumator sa fie starnit, interesat, apropiat si, in cele din urma, atasat de vin. Intelegerea scarii de valori, a ierarhiilor, cuprinderea povestii din spatele vinului, specificatiile de soi sau de terrorir, de autor sau de trend, adecvarea in functie de locul unde se bea, cu cine, cand, in compania caror bucate - sunt mesajele clare, pedagogice, daca vreti, pe care cei din industria vinului, dar si cei din industria ospitalitatii (adica noi) trebuie sa le transmitem neincetat clientilor nostri, viitorii pasionati de vin.

Connaisseur, wine enthousiast, wine-lover sunt termeni consacrati, in circulatie pe mapamond. Faptul ca nu avem echivalent in limba romana ne arata stadiul de defazaj in care ne aflam. Acest anacronism trebuie depasit. Nu vom putea depasi, insa, acest prag cu semidocti, cu argumentari dupa ureche, cu punerea in circulatie a unui folclor „de cartier” si cu un limbaj „civil”.

Este drept ca in explozia ofertelor din ultimul deceniu, cu vinuri romanesti si straine deopotriva, au ricosat si „schije”- somelieri facuti la banda rulanta, amestecati cu oameni educati, talentati si antrenati; jurnalisti de vin care descopera abc-ul, dar care au deja verdicte pentru x y z, „litere” la care nu au ajuns inca. Judecatori care dau note vinurilor moderne, dar care sunt inca vrajiti de vinuri de tipar vechi, care in toata existenta lor nu trec pragul de canistra de plastic. Brunello di Montalcino cu patru stele, vandut sub pretul unuia de doua si asta nu pentru ca primul s-ar vinde sub pret. Nu, obraznicia poate functiona unde nu este stiinta. Lejeritatea cu care sunt acceptate formulari de genul „vinul din Italia este cel mai bun” (in locul Italiei putand fi, pe rand, orice tara), in paralel cu la fel de gaunoasa „vinul de tara e cel mai bun”, „vinul sec e cel fara apa minerala”, s.a.m.d, arata cat de mult este de muncit in formarea unei perceptii sanatoase asupra fenomenului VIN.

Pasivitatea, impresia ca „altcineva” ne va rezolva aceasta problema (sau nerecunoasterea ei!) ne va tine captivi intr-o piata mocirloasa, obscura, daunatoare prin pestilentialitatea ei si prin personajele care o populeaza, va dauna tuturor celor care au tangenta cu produsul vitivinicol. Si, intr-o tara horticola, intr-o tara normala cu magazine si restaurante, o tara care-si propune sa devina destinatie turistica, cine nu are contact cu vinul?  Asadar, pentru binele tuturor si, evident, in primul rand al celor care lucreaza direct cu vinul, sa ne inarmam cu rabdare, sa avem curaj sa pornim pe drumul bun al invataturii. Poate ca indemnul meu pare patetic, nejustificat. Greu de urmat.
Va invit sa va uitati cu atentie la orice domeniu care v-a atras simpatia prin sau pentru performantele specifice: industria auto, sportul de performanta, arta sau orice actiune care atinge excelenta. Credeti ca superlativul poate fi atins fara studiu, fara antrenament si, lucru cel mai important, fara tinta?
Ganditi-va ce hotarari ati lua daca, pentru o zi, ati avea fraiele acestei tari in maini. Ce tinte ati pune pentru 2020? Eu as aseza una la loc de cinste: Romania, principala destinatie pentru eco, gastro & oenoturism din lume! In afara de stiinta si de hotararea noastra credeti ca ne lipseste ceva?!