Catalin Paduraru

Bombonica, soţia lui Guţă

Ştiu că sună “într-un fel” şi am mizat pe acest lucru, să vă atrag. Să citiţi şi să vă reconfirmaţi părerea că ceea ce “nu se poate”, de fapt se “prea poate”!
———

La scurt timp după Revoluţie, românii au început să materializeze idei noi, să-și exploateze spiritul anteprenorial, să închege afaceri.
Aşa s-a întâmplat şi cu familia lui…Guţă.
Opuse rezonanţei numelui (nicio legătură cu manelistul), eleganţa şi atitudinea d-lui Guţă, erau din altă lume. Din cea de dinainte de comunism. Numele era exploatat ca nume de scenă pe o estrada bucureşteană.
Soţia, Bombonica, mai tânară decât actorul, ţinea casa într-o maniera de invidiat, in curăţenie şi bun gust. De lucrat, lucra în contabilitate, cred, la stat, si după ’89.
Domnul Guţă a ieşit la pensie şi banii n-au mai ajuns. Atunci, doamna Bombonica, ca alte sute de mii de români, s-a hotărât să facă ceva.
A deschis un magazin şi o terasă, prin Tineretului.
Bine dichisite, aveau ceva din cuminţenia şi buna ordine a propriei gospodării. La un moment dat a încercat să obţină o autorizaţie pentru o construcţie dedicată acestei activităţi. Nici mare, nici mică, doar civilizată.
Au venit autorităţile: Nu se poate! E trotuar, e aglomerat…Mai mult, nu i-au prelungit nici autorizaţiile iniţiale, motivând un fel de “maturizare” a organelor de control (şi reglementare) care hotărăsc ce este bine şi ce nu pentru comunitate.
Bineînteles, Bombonica a plecat, au dus-o rău cu banii (pentru ca investise tot ce avea in “afacere”), Guţă s-a prăpădit, luând cu el povestioarele din timpurile bune ale Bucureştiului.
Nu aş fi scris despre acest lucru dacă nu s-ar fi dovedit că este un fapt SIMPTOMATIC în România.
Astăzi pe locul unde prima generaţie de anteprenori şi-ar fi dorit să construiasca o crâşma de cartier, se afla, ce credeţi, un restaurant si o terasă. Și o sală de sport. Și o bancă!
Asta ni se întâmplă şi fiecăruia dintre noi: ni se spune, mereu, NU SE POATE!
Vrei să dezvolţi o afacere pe baza alimentelor sănătoase, cu provenienţă nonindustrială: NU SE POATE!
Ai găsit o variantă pentru valorificarea produsului agricol superior românesc? Nu se poate!
Culmea e ca şi cetăţenii au împrumutat acest reflex de negare fără gândire.
Tot prin anii ’90, ceream primarului Iaşului să autorizeze o terasă în Piaţa Unirii. Nu se poate! După cum nu se putea nici în preajma monumentelor istorice.
Acum, după multă vreme, şi mulţi bani pierduţi, luând exemplul străinilor cu vocaţie în turism, se poate. Ba, chiar, exagerăm, dacă ne gândim că sunt terase, chiar in Bucureşti, la 2-3 metri de biserici funcţionale.
Trebuie să luptăm pentru a face funcţionarii să înţeleagă că ei nu pot judeca inţiativa privată.
Dacă ar fi avut această capacitate, s-ar fi “făcut” executivi sau ar fi investit în propria afacere şi nu s-ar fi angajat…la stat.
Ei au obligaţia de a supraveghea respectarea legii şi de a judeca spiritul ei pentru că, ştim bine, de multe ori litera este strâmb scrisă.
De aceea, fără a minimaliza rolul funcţionarului în societate, fără a face trimiteri glumeţe la ce fel de “iniţiative private” au unii dintre ei, putem să le cerem să întocmească rapoarte pentru superiori şi pentru forul legislativ, atunci când în practică constată că legea dezavantajează bunul mers al lucrurilor, să ceară modificări pentru implementarea proiectelor, să fie flexibili si imaginativi.
Sunt măcar două “aspecte” pentru care ar trebui să ne accepte cererea.
E păcat ca lucrurile bune să nu se întâmple și pe parcursul vieții lor pentru că, dacă nu se întâmplă mai multe, mai repede, mai des, „privații” vor pieri, iar odata cu ei si sursele de finanțare și, în curând, funcționarii își vor lua salariul din vânzarea vrafurilor de rezoluții cu “Nu se poate”.
…Și cum nu cred că le cumpără cineva…

P.S.
Am făcut exit din business acum patru ani când:
- Cei care veneau în control erau mai bine imbrăcați și aveau mașini de 2-3 ori mai scumpe decât cei care dețineau și coordonau una din cele mai elegante firme din București;
- Vecinul meu, lucrator la Primărie, și-a luat SUV englezesc, nou-nouț (pe lângă cele două mașini pe care le avea);
- Funcționarii au început să recite ca pe “Tatăl nostru” : „Știu că ce faceți Dvs. e bine. Personal, vă înțeleg. Dar nu avem ce face, știți, așa e legea. Nu se poate.”;
- Am înțeles că prea puțini români vor cu adevărat să se schimbe.
Astăzi, promovând cultura vinului, acțiuni generice care sunt folositoare întregului “sector” dar și fiecăruia dintre noi, României fără indoială, mă lovesc de:
- Nu putem promova Concursul International de Vinuri Bucuresti pentru că e considerată reclamă (canal public);
- Nu putem difuza la TV emisiune despre vinuri pentru că e … alcool (canal public);
- Nu se pot folosi banii de la UE pentru promovarea vinului pentru că s-a negociat prost (Administratie centrală);
… și lista continuă.
Sunt convins că aceste situații vă sunt familiare și se potrivesc și în zona Dvs. de activitate.
A sosit timpul să le punem punct.
Ocazie cu care, o răzbunăm și pe Bombonica, soția lui Guță.